Cristian Bădiliţă Sorin Ilfoveanu

Cântarea necântărilor

Coperta: Liliana Grecu

Publicat de Libris Editorial. Poate fi comandat aici:

https://www.libris.ro/cantarea-necantarilor-cristian-badilita-LIB978-606-029-037-7--p10900139.html

Mai jos câteva poeme.

În volumul Cântarea necântărilor, subintitulat Alte balade, ofuri și romanțe (aluzie la volumul publicat de Editura Vremea în 2014) dragostea se exprimă frecvent în termeni de ostilitate, așa încât suspiciunea ia locul aubadei (cântec medieval de separare a iubiţilor), iar reproșul pe acela al epitalamului. Și nu pentru că autorul ar fi masochist sau misogin. Ci pentru că instinctul lui pasional funcționează reparatoriu: ceea ce e călduț devine incandescent, ceea ce e neted capătă neașteptate asperități, ceea ce e fluid trebuie numaidecât să se împotmolească. Cristian Bădiliță rescrie, așadar, răbdarea în termeni de pripă și reformulează modestia în limbajul orgoliului. De prisos să mai spun că această continuă tensiune e o sursă aproape inepuizabilă de senzualitate. Nu altfel proceda, între războaie, V. Voiculescu în, să zicem, "Fericitul gâde" și în alte piese neașteptat de carnale pentru discretul artizan al Poemelor cu îngeri. Ceea ce, la acela, se ascundea sub o metaforă de panoplie („paloșul plăcerii”), se regăsește, la Bădiliță, într-o formulă ce condensează distribuția unui întreg basm: „zmeul cel roş cu capul spân”. Iar ceea ce, altundeva, abia dacă-i era îngăduit unui pat să privească devine, în Cântarea necântărilor, spectacol public. Există poezie de dragoste, există, cu o treaptă mai sus, poezie despre dragoste. Cristian Bădiliță scrie o poezie despre poezia de dragoste. Și atinge, aici, excelența.

Cosmin Ciotloş

Sorin Ilfoveanu 2

Sorin Ilfoveanu 3

Sorin Ilfoveanu 4

Balaurul (0f 1)

Ţi-am aruncat as’noapte cu mere dulci în geam,

dar n-ai ieşit. Se pare că îngerul gelos

cu aripe de ceară ţi-a înfundat urechea

şi eu cu lacrimi mari cât merele plângeam

 

ţi-am aruncat as’noapte cu prune dulci în geam,

dar n-ai ieşit. O babă de-alături şi-a scos nasul curbat

şi plin de bube, tot ascuţindu-şi glasul

şi eu cu lacrimi mari cât prunele plângeam

 

ţi-am aruncat cu pere, cu pietre şi gutui,

dar n-ai ieşit. Probabil ţi-e frică de balaur,

de barba lui ţepoasă, de răcnetele lui,

de pielea lui solzoasă şi ochii cei căprui...

dar te înşeli amarnic, căci sufletu-i de aur.

Balaurul (Of 2)

Ţi-am aruncat şi-as’noapte, cu licurici, în geam,

dar n-ai ieşit. Se pare că nu-ţi plac licuricii,

pe trotuarul umed stăteam şi cugetam

care o fi pricína adevărat-a fricii?

 

Ţi-am aruncat grăunţe şi boabe de porumb,

hectare de fasole, pogoane-ntregi de linte,

dar n-ai ieşit, pe lună, în braţe să te strâng;

şi-am început ca lupii sa urlu şi să plâng

umplând tot cartierul cu lacrime fierbinte.

 

Ţi-am aruncat degeaba cu-njurături în geam,

cu scrâşnete cumplite, blesteme şi insulte,

am aruncat petarde, lacrimogene, am

azvârlit cu vorbe amarnice şi multe,

 

dar n-ai ieşit. Probabil ţi-e frică de balaur,

de capul lui zanatic şi coada lui de foc,

dar te înşeli, iubito, căci sufletu-i de aur...

De tine să ai teamă. De el, deloc. Deloc.

Răzbunarea balaurului (Of 3)

Nu-ţi mai arunc, diseară, cu mere dulci în geam,

pe scară voi urca, voi sparge termopanul

şi-ţi voi citi sentinţa pe care nu o am

deocamdată scris-o. Voi azvârli arcanul

 

şi, fedeleş legată, am să te-agăţ în plop,

chiar dinaintea balconului sub care

stăteam cândva şi-ţi contemplam, miop,

prin faldurile fustei păşunea foşnitoare.

 

Nu-ţi mai arunc nici prune alese, nici gutui,

e pierdere de vreme şi tâmpă amăgire,

pe balustrada casei cu frânghia mă sui

şi-ncet, vrăjitoreşte, c-un fluierat subţire,

te-ncercui, Cosânzeano. Mă jur pe Dumnealui!

Sorin Ilfoveanu 10

Sorin Ilfoveanu 11

Sorin Ilfoveanu 12

Odă (în centimetru antic)

Nu credeam să-nvăţ a trăi vreodată,

înfăşurat pân’ la umeri în piele de tigru,

ochii mei se cobor azi tăcuţi şi umili

spre caldul aici.

 

Niciodată nu-i prea târziu, batrâne,

să iubeşti ce ai, să exişti asemeni

frunzei de stejar, simplă, necesară,

pururi trecătoare.

 

Ce-ai fi fost cândva, într-o altă viaţă,

dintr-o altă moarte, prea puţin contează,

numai astăzi soarele spre tine îşi întoarce

şancrul luminos.

 

Nu-i niciun motiv să te pierzi în Marea Singurătate,

umbra ta de ieri, ieri s-a risipit, astăzi nu mai este,

umbra ta eşti tu. Înzideşte-o-n fiece clipă

din zi şi din noapte.

 

Pune-ţi fruntea grea pe genunchiul acesta,

nu gândi nimic, lasă-te îngropat în lumină,

umbra ta renaşte perfectă, rotundă şi albă,

ca o mandorlă.

 

Nu credeai să-nveţi a trăi vreodată?

Iată, n-ai păşit în zadar pe celălalt ţărmur,

la soroc vei găsi doar piatra de râu scrijelită

cu fostul tău nume. 

Autobiografie

Poet erotic, teolog şi curtezan de curte nouă,

avangardist de-ariergardă, rănit în inimă – aici! –

de-o schijă suprarealistă, albastru curcubeu când plouă

cu îngeraşi în pielea goală şi heruvimi cu aripi mici,

 

malagambist pierdut prin baruri, prin viaţa asta fără rost

zâmbind oglinzilor crăpate, dând chelneriţelor bacşiş

poeme cu subînţelesuri, ocheade numai în cruciş,

amestec tandru de cianură şi rodie, profesor prost

 

de matematici aplicate la crupe tari şi decolteu,

traducător din vechi hrisoave, măgar profetic, semizeu,

locuitor al Atlantidei născut din coapsa ta de aur

berbece-n zodiacul morţii, în mituri şi-n legende, taur,

 

biografia mea e simplă: poet erotic, teolog,

avangardist de-ariergardă, rănit în inimă şi-n cot

de-o schijă suprarealistă pe când pluteam pe Topolog

şi îngeraşi în pielea goală treceau prin ţeasta mea înot.

Făt-Frumos cel Bătrân

Voi scrie un poem cu Făt-Frumos bătrân

un fel de basm ironic, o tragi-comedie

cu fete mic-burgheze, cu zmei ascunşi în fân,

cu peţitori din State, golani fără simbrie,

cu OZN-uri tâmpe şi îngeriţe triste,

rachete nucleare, orgii şi desfrânări,

aeroporturi bete, buimace, fără piste,

şi trenuri încărcate cu propriile gări.

Voi scrie despre toate eternele subiecte,

despre destine frânte şi despre poezie,

despre Adamii fraieri sau Evele perfecte

ce locuiau în beznă şi nu plăteau chirie,

despre eroi, corăbii şi fotbalişti uitaţi

driblându-se pe sine în meciuri epocale

şi despre fii şi fiice născute doar din taţi,

cu mame iluzorii, fantome, haimanale,

despre nimicuri grave şi despre dromaderi

ce-mi umblă prin livadă şi nu se prea sfiesc

să-şi caţere cocoaşa în nuci, în pruni, în meri

mugind cu disperare, cu scrâşnet diavolesc

şi deşteptând poporul din somnu-i cel de moarte

în care-l adânciră Totò şi Bonaparte.

......................................................................

Dar pân-atunci, frumoaso, aud cum bate-un gong:

mă duc să-mi beau cucuta afară, pe şezlong.

 

Mulţumesc pictorului Sorin Ilfoveanu

pentru superbele lucrări care împodobesc volumul.

Cântarea necântărilor continuă seria alcătuită din:

Fată  frumoasă. Poeme de dragoste şi amor;

Balade ofuri şi romanţe;

Străpungerări.

 

Eternei Sulamite